Șeful Comisiei de Licențiere, Viorel Duru (foto), a reafirmat că niciun club din Liga I nu are probleme în dosar. „Am auzit și eu că Ceahlăul ar putea reveni în Liga I, dar sincer cred că este o glumă. Nu cred că este posibil așa ceva, pentru că niciunul dintre cluburile care au rămas în prima ligă nu are probleme la dosar“, a punctat Duru, care nu s-a ferit să spună că doar Comitetul Executiv al FRF poate da un răspuns clar în acest caz: „Din câte știu eu, Comitetul Executiv al FRF analizează în aceste zile un audit la apelul făcut de Ceahlăul la adresa cluburilor care au trimis dosarele cu așa-zise nereguli. După ce se va încheia acest audit, doar Comitetul Executiv al FRF poate da un răspuns ferm dacă cercetările în acest așa-zis caz vor continua. Este posibil să se ceară și alte acte suplimentare“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER